stiri Logo
main logo
main logo
1342

Ce spun locuitorii din Bălți și Briceni despre primele 100 de zile ale Guvernului

Au trecut peste o sută de zile de când Republica Moldova are un nou premier, iar perioada de grație a executivului poate fi considerată încheiată. Miercuri, 11 februarie, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a prezentat primul bilanț al activității, enumerând realizări în domeniile economiei, energiei, educației, culturii și integrării europene.

Ce spun locuitorii din Bălți și Briceni despre primele 100 de zile ale GuvernuluiColaj: nordnews.md

Prim-ministrul a declarat că lista proiectelor aflate în desfășurare este mai amplă și că acestea ar urma să genereze creștere economică, prosperitate, noi oportunități și locuințe pentru cetățeni. El a subliniat că executivul va continua dialogul și activitatea începută, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

În paralel însă, o parte dintre cetățeni afirmă că este prea devreme pentru concluzii, întrucât o sută de zile nu sunt suficiente pentru a evalua finalitatea măsurilor inițiate, iar eventualele rezultate ar putea fi vizibile abia peste trei sau patru ani, sau chiar mai târziu. Alții susțin că nu au simțit schimbări concrete până în prezent. Au existat și opinii potrivit cărora așteptările sunt legate de o schimbare profundă a guvernării, unii exprimând dorința unei distanțări clare de Federația Rusă. Totodată, au fost voci care au apreciat că nu se observă realizări majore, dar că direcția generală ar fi una pozitivă.

În ceea ce privește integrarea europeană, autoritățile au anunțat deschiderea negocierilor tehnice pentru trei dintre cele șase clustere și disponibilitatea de a avansa și pe celelalte trei. O parte dintre cetățeni au salutat aceste progrese și au menționat că, dacă obiectivul integrării până în 2030 a fost asumat, acesta trebuie implementat, exprimându-și dorința pentru un proces de eurointegrare calitativ și profesionist.

Pentru perioada 2026–2028, Guvernul a anunțat crearea a cinci mii de locuri noi la creșe, cu un buget estimat la peste 385 de milioane de lei. De asemenea, părinții ar urma să beneficieze de un sprijin financiar de o mie de lei lunar, pe durata a doi ani.

În Briceni și Bălți, unii locuitori afirmă însă că nu au resimțit schimbări semnificative, iar situația din învățământ ar rămâne precară. Aceștia spun că își doresc un nivel mai înalt al sistemului educațional, condiții mai bune pentru dezvoltarea copiilor și infrastructură rutieră îmbunătățită. Alte opinii indică faptul că investițiile în instituțiile școlare și preșcolare din orașe ar fi insuficiente, în timp ce în mediul rural situația ar fi relativ mai bună.

Guvernul Munteanu este al 22-lea executiv format după proclamarea independenței Republicii Moldova. Mandatul său vizează impulsionarea dezvoltării socio-economice, avansarea procesului de integrare europeană și consolidarea securității la frontieră.

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici
Modul
Teme
Categorii
Despre proiectReguliRedacțieAjutorPolitica de confidențialitatePublicitate pe bannere

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării